Balzac si vinovatii “fara vina”

Descrierea balzaciana presupune prezentarea unui anumit aspect al unei probleme plecand de undeva din exteriorul acesteia si ajungand treptat la aspectul vizat, numit si centru de interes al chestiunii in cauza, tehnica fiind asemnatoare unei piramide intoarse cu varful in jos. Descrierea “centrului de interes” al problemei sau, altfel spus, a varfului piramidei inseamna in definitiv a pune punctul pe i, potrivit expresiei incetatenite in vocabularul nostru inca din vremea intregitorului rege Ferdinand. La fel ca in cazul descrierii balzaciene au procedat si cei care au incercat sa ne dea explicatii vizavi de intrebarea pe care ne-o punem deseori, la aproape 20 de ani de la Revolutie: “Cine e de vina pentru neajunsurule de astazi, dupa anii de tranzitie si de capitalism mai mult sau mai putin salbatic?” Nu s-ar fi asteptat nimeni sa depasim Pib-ul american, insa intrebarea devine cu atat mai legitima cu cat, alte tari, foste “multilateral-dezvoltate” asemenea noua, au putut sa-si creeze standarde de viata la care noi, romanii, putem doar spera in viitor. Asta ca sa nu mai vorbim de pretul platit intr-un “decembrie rosu”, pret care legitimeaza intrebarile de genul acesta si dupa 50 de ani, nu doar acum. Explicatiile <vinovatilor “fara vina”> au pus punctul pe toate literele, mai putin insa acolo unde era cazul, pe i. Imediat dupa 89, dupa asa-numitul “dezghet” ideologic, s-au incercat niste “note explicative” interesante, gasindu-se astfel originea raului din Romania in aparitia <proprietatii>, asa cum afirma Rousseau in “Contractul social” si s-ar fi mers si mai departe, insa “culturnicii de serviciu” probabil s-au gandit ca a-i invinovati pe Adam si Eva, cu al lor pacat originar, pentru necazurile noastre de azi, ar fi totusi prea de tot. Apoi ne-au spus ca suntem ceea ce suntem intrucat am avut de patimit de pe urma invadatorilor tatari, turci si fanarioti, toti neprieteni care ne-au modelat ca popor, atat prin privatiuni materiale, cat si prin transformari ce tin de psihologia sociala, ceea ce nu este tocmai departe de adevar, ci doar de adevarul spus pana la capat. Ulterior, vrand parca sa mai traga putin aer in piept si sa castige timp, fostii apartciki imbracati acum in blana de oaie au acreditat ideea potrivit careia vinovatul principal pentru starea natiunii ar fi de fapt Balcanii, “butoiul cu pulbere” al Europei care prin mentalitatea frivola, proprie acestui spatiu geografic, s-ar revarsa asuprea tarisoarei noastre ca o implacabila fatalitate. Cu cat ne-am apropiat insa de Europa, fostii nomenclaturisti deveniti subit promotori ai democratiei au ajuns la concluzia ca de vina au fost comunistii. Iar noi am completa spunand ca de vina au fost comunistii care prin sistemul creat ne-au pervertit in primul rand sufletul, vicindu-ne natura launtrica timp de 50 de ani. Nimic mai adevarat in spusele lor, doar ca noi asteptam exemple concrete, nu doar condamnarea unui sistem prin zicerea unor generalitati in spatele carora altii sa huzureasca pe spatele celor care au trait si muncit onest in tara asta. Apoi, cand lantul s-a strans si proximitatea temporala i-ar fi afectat pe multi <vinovatii “fara vina”> inca in viata ne-au “lamurit”, spunandu-ne ca adevaratii culpabili, cel putin pentru lipsurile de astazi sunt “cei care au furat dupa ’89”, de parca noi am fi crezut vreo clipa ca cei care s-au jertfit pentru tara asta, murind in inchisori sau la Revolutie ar fi de fapt principalii sabotori. Astazi, in timp ce nemtii si polonezii invata din greseli si din propria lor drama vizitand Auschwitz-ul si Katyn-ul, noi condamnam doar ca sistem comunismul, evitand si in al 12-lea ceas sa punem punctual pe “i” prin nominalizarea completa si lipsita de patima a “cadrelor” care inca detin parghii in tara asta, crezand ca aflarea adevarului complet nu ar face decat sa redeschida niste rani mai vechi care abia s-au cicatrizat. Ba mai mult, ni se spune ca ar trebui sa uitam si sa privim doar spre viitor, caci trecutul ar trebui sa ramana acolo unde ii e locul …la fundul sacului unei istorii ce oglindeste o realitate pe care inca ne e frica sa ne-o asumam. Pacat ca ei au crezut tot timpul ca vrem sa inaltam ruguri, cand noi ne-am dorit doar sa stim adevarul si, eliberati de furie si impulsuri sa ii privim pentru o clipa in ochii …apoi sa mergem cu adevarat mai deaparte !

Ps: Nu cred ca gresesc vorbind si in numele altora. Ma gandesc ca ar fi bine sa ne amintim de lucrurile astea si in iunie… nu doar in decembrie.