“Genocid”

Am auzit o stire potrivit careia, in Marea Britanie, s-ar fi organizat o “tabara atee”, pentru copiii care, vezi Doamne, se doresc a fi invatati, in mod democratic, chipurile, cum sa aleaga intre credinta si opusul acesteia, “gandirea libera, nedogmatica”. In definitiv, tabara respectiva era un elogiu adus ratiunii menite sa triumfe asuprea credintei privita in spiritul unei incolonari oarbe si ilogice. Cu toata toleranta de care sunt capabil la ora asta, ma intristeaza aceasta forma de “genocid” a celor maturi fata de niste copii, urmare a unei libertati prost inteleasa, dar mai ales, a totalei lipse de intelegere a mesajului crestin, in speta. Nu vreau sa conving pe nimeni, caci in ale credintei ar trebui sa functioneze mesajul hristic “E pentru cine are urechi sa auda”, dar crestinismul nu inseamna constrangere, inseamna ceea ce, cred eu, ar trebui sa insemne fiecare religie existenta, VIATA, DRAGOSTE, MORALA. Mult hulita sintagma “Crede si nu cerceta”, nascuta in obscurantismul Evului Mediu, este doar o deraiere de la adevarata credinta. Asadar, crestinismul pur nu reprezinta o impostura tematoare in fata mintilor atotcuprinzatoare nascute dupa Descartes, ci o forma de raportare la Infinit sau la ceea ce omul nu poate cuprinde rational. Asta este, de fapt, si intelesul de sens al cuvantului credinta, a perceperii “Cuiva”, dincolo ratiune sau de conexiunile logice. Revenind la cazul relatat mai sus as remarca fetele zambitoare ale copiilor din reportaj, nu mai mari de 15 ani, deci prea mici pentru a fi, informati chiar, cu privire la negativismul specific ateismului. Imi aminteste de zisa lui Dostoievski din “Adolescentul”: ”Tu ateu? Nu se poate, zambesti prea mult”. Caci crestinismul mai inseamna ceva: zambet!